marți, 16 martie 2010

ganduri de 5 de fapt 6 a.m.



Dorm prost. 
Nu pentru ca sunt singura, ci pentru ca ma am prea multe ganduri in mine. Si cand adorm, aceleasi ganduri imi agita visele. Se strecoara in sufletul meu si mi arata imagini care se decoloreaza si se dematerializeaza ca intr un tablou de Dali. Te visez pe tine, de parca ai fi imprimat, in piele, pe interiorul pleoapelor mele. Sau undeva pe retina - ochii mei te proiecteaza continuu, cu o incapatanare minunata, pe care nu reusesc sa o infrang. Dar incerc. Te visez si seara trecuta nu a fost cu nimic speciala. De indata ce am inchis ochii, ai fost acolo, prezent, viu. Asa ca dupa o ora am tresarit, si m a trezit de tot lumina. Soarele. Nu era inca rasarit, dar era spre zi, se pregatea o zi. Mi am amintit de nopti pierdute razand in fata unui calculator, de nopti langa tine, cu o voce care imi canta 'the door is open and the room feels different'. Umarul meu rece, sarutat, pielea mea calda, mangaiata. Linistea si apoi rasul tau. Aceeasi ora, acum nu-stiu-cate-saptamani, eu alergand dupa un taxi care sa ma aduca la tine, prima data, pentru ca simteam ca nu trebuie sa fiu nicaieri altundeva decat acolo.
Mi am amintit cum ma intrebai daca as renunta la cea mai fericita zi din viata mea pentru a scapa de cea mai urata... Si cum atunci as fi spus da, poate pentru ca aveam incredere in mine, ca pot face happiness din orice, poate pentru ca imi era frica de ziua aia si nu vroiam sa sufar. Poate pentru ca eram fericita langa tine, si nu vroiam sa pierd fericirea asta, oricat de mica era ea. Dar cu ce e mai buna fericirea mediocra?
Si m-am gandit, in zori, ca vreau o zi, DOAR o zi, in care sa ma simt fericita, cea mai fericita. Pentru ca mai apoi, cand vor veni zile triste si urate, amintirea fericirii si a unui zambet sa faca tristetea sa para un copil, un lucru mic care nu poate ajunge pana la mine nicicum.

Si am stat privind pe geam ore-n sir, un decor care nu doar parea facut din carton, dar imi era strain intru totul. 
Intrebandu-ma ce visezi, daca ti-e dor si ce vom fi noi... 
Cand? Niciodata.

Niciun comentariu: